Academia
Română este principala instituție a conștiinței naționale a românilor.
Această menire este inserată în actul ei de naștere, proiectul ei
constitutiv, rostul instituției și destinul său primordial.
Există momente când un popor nu poate să
tacă. Există momente în Istorie când conștiința națională a celor care
conduc vremelnic destinele unei națiuni scade sub cota de alarmă. Sunt
acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociează, totul
se relativizează, tot ce e sfânt și intangibil devine simplă marfă pe
taraba politică.
În aceste momente, este datoria tuturor
celor care trebuie să vorbească să iasă în față și să spună lucrurilor
pe nume. Conștiința națională a unui popor are nevoie să se exprime prin
instituțiile sale. Apelul nostru către clasa politică din România este
să nu uite de menirea ei. Să nu insulte sufletele a zeci de milioane de
români, trăitori în România și în afara hotarelor ei, să nu
batjocorească anul în care pregătim sărbătorirea a 100 de ani de Românie
modernă, independentă și mare.
Pe 15 martie 1848 „tinerii unguri“
conduși de Petöfi Sandor și mobilizați de poeziile sale patriotice au
ridicat mulțimile („Sus! Patria către maghiari strigat-a: E timpul
pentru luptă să fiți gata!“). La finalul zilei, programul în
douăsprezece puncte, printre care și unirea Ungariei cu Transilvania, a
fost acceptat de către Parlament și de Curtea de la Viena.
Această zi ar urma să devină, în preajma a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor Românilor, Ziua maghiarilor din România!
A vota ziua de 15 martie ca Zi a
maghiarilor din România înseamnă o ignorare flagrantă și vinovată a
memoriei istorice a românilor, pentru care Unitatea națională și de
limbă a constituit busola istorică în toate momentele de restriște sau
de bucurie colectivă.
A vota ziua de 15 martie ca Zi a
maghiarilor din România este un gest iresponsabil în perspectiva
menținerii păcii sociale interne, exemplară în țara noastră, în
condițiile în care drepturile minorităților de aici depășesc normele
europene în materie.
A vota ziua de 15 martie ar însemna o
anulare a eforturilor de sărbătorire firească a Centenarului unității
naționale care are ca miză crucială Unirea de la 1 decembrie 1918 –
clipa astrală a istoriei poporului român.
A vota ziua de 15 martie ca Zi a
maghiarilor din România înseamnă o încurajare tacită a revendicărilor
cercurilor extremiste maghiare care au început deja o veritabilă
campanie internă și internațională în perspectiva a 100 de ani de la
Trianon.
Academia Română nu poate să admită că se
poate întâmpla așa ceva. Nu există scuze, argumente și justificări de
niciun fel. Toți vom fi judecați pentru faptele noastre, mai ales când
miza acestor fapte este națională, nu individuală. Nimeni nu are dreptul
să ignore Istoria unui popor.
Trimitem pe această cale apelul nostru
către politicienii români, de orice naționalitate ar fi aceștia, la
responsabilitate, respect și, până la urmă, la bun simț. Să nu ne uităm
menirea și să nu uităm niciodată cine suntem.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu