vineri, 27 noiembrie 2020

Aproape un milion de euro ascunși în ligheane sau în pereți/„Noi fabrici de permise” descoperite de procurori în șase județe/Un permis obținut fraudulos costa între 5.000 și 7.000 de euro

 Direcția Națională Anticorupție anunță, într-un comunicat de presă, că în urma perchezițiilor au fost ridicate sume mari de bani: peste un milion de euro, aproape 800.000 de dolari, 37 de ceasuri de lux, brățări,  pandantive și lănțișoare de aur, dar și 8 autoturisme de lux. De asemenea, potrivit procurorilor, gruparea cercetată ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani, pe două paliere: în legătură cu susținerea și promovarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

Comunicatul integral al DNA 

„În completarea comunicatului nr. 812/VIII/3 din 26 noiembrie 2020 (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10083), Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

În urma finalizării perchezițiilor efectuate de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Suceava în cele trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri (vezi fotografii la sfârșitul comunicatului) în valoare de peste 1.000.000 euro, după cum urmează:
– 1.225.000 euro;
– 790.000 lei;
– 12.000 dolari;
– 1.500 lire sterline;
– 37 ceasuri de lux;
– 21 brățări;
– 18 lanțuri și 4 pandantive de aur;
– 8 autoturisme de lux.

În cele trei cauze menționate în comunicatul anterior, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în legătura cu comiterea, de către mai mulți funcționari publici printre care și polițiști și alte persoane, a următoarelor infracțiuni:
– luare de mită,
– dare de mită,
– trafic de influență,
– cumpărare de influență,

– constituirea unui grup infracțional organizat,
– spălarea banilor.

Concret starea de fapt reținută de procurorii anticorupție este următoarea:

În perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani, pe două paliere: în legătură cu susținerea și promovarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

1. Modul de funcționare al acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe coordonarea și planificarea activității de examinare practică a candidaților într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

Concret, persoanele care nu aveau acces direct la examinatori, în cazul în care doreau să le fie facilitată promovarea probei practice pentru un anumit candidat, trimiteau în dimineața zilei de examinare sau anterior, numele persoanelor care urmează să susțină proba practică pentru permisul de conducere, însoțite de o copie/fotografie a cărții de identitate.
Ulterior, un angajat al serviciului permise – S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava centraliza datele acestor persoane și, după imprimarea efectivă a tabelelor cu programarea, de către unul din șefii Serviciului, se deplasa în biroul agenților de poliție unde se desigilau plicurile în vederea identificării atât a persoanelor cu privire la care a primit datele, cât și cu privire la identitatea lucrătorului de poliție care îl va examina. După identificare, se lua legătura cu examinatorul căruia i-a fost repartizat candidatul. În cazul în care examinatorul se afla în aceeași încăpere, angajatul de la serviciul permise îi comunica în mod direct numele candidatului și îi făcea o scurtă prezentare a persoanei acestuia, oferindu-i detalii referitoare la filiera din partea căreia vine, unde locuiește acesta, dacă aptitudinile sale referitoare de conducerea autovehiculului sunt corespunzătoare, ș.a.. În cazul în care se afla în teren, examinatorul primea datele cu privire la candidat prin mijloace de comunicare cât mai conspirate, respectiv prin intermediul diferitelor aplicații telefonice.
Simpla menționare a numelui unui candidat presupunea automat faptul că acesta urma să remită o sumă de bani cu titlu de mită (care nu era standardizată, ci varia, în funcție de profilul candidatului).

2. În ceea ce privește cel de-al doilea palier infracțional, în legătură cu înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.
Practic, aceștia, în timp, și-au făcut chiar un “renume” în sensul că puteau facilita cu succes omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor, cu complicitatea unor funcționari publici, contra unor sume de bani, cu atribuții în ceea ce privește aceste activități (ingineri RAR precum și agenți de poliție, respectiv, ofițeri de poliție cu atribuții de aprobare a documentelor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava).
Urmare a acestor demersuri, omologarea/verificarea tehnică, respectiv înmatricularea autoturismelor erau realizate rapid fără a mai fi nevoie de programare, iar în unele cazuri, chiar în condițiile în care documentele nu erau complete sau nu erau în regulă ori autoturismele prezentau defecțiuni tehnice majore.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

UPDATE 12.31: Un permis obținut fraudulos costa între 5.000 și 7.000 de euro, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI

UPDATE 12.25: Polițiștii au găsit până acum aproape un milion de euro în locuințele percheziționate. Unele bancnote erau ținute în seif, altele ascunse în pereți sau depozitate în ligheane, ori găleți, potrivit surselor G4Media.ro.

 

Perchezițiile au loc inclusiv la sediul unor instituții publice, potrivit surselor G4Media.ro, printre acestea fiind Serviciul Judetean Anticorupție Suceava, Direcția de Permise Auto și sediile RAR în mai multe localități.

Comunicatul integral al DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat, presupus săvârşite în perioada 2018-2020.

În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

marți, 27 iunie 2017

Apel pentru respectarea Centenarului Marii Uniri și a memoriei istorice a românilor


Academia Română este principala instituție a conștiinței naționale a românilor. Această menire este inserată în actul ei de naștere, proiectul ei constitutiv, rostul instituției și destinul său primordial. 
Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conștiința națională a celor care conduc vremelnic destinele unei națiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociează, totul se relativizează, tot ce e sfânt și intangibil devine simplă marfă pe taraba politică.

În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească să iasă în față și să spună lucrurilor pe nume. Conștiința națională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituțiile sale. Apelul nostru către clasa politică din România este să nu uite de menirea ei. Să nu insulte sufletele a zeci de milioane de români, trăitori în România și în afara hotarelor ei, să nu batjocorească anul în care pregătim sărbătorirea a 100 de ani de Românie modernă, independentă și mare.
Pe 15 martie 1848 „tinerii unguri“ conduși de Petöfi Sandor și mobilizați de poeziile sale patriotice au ridicat mulțimile („Sus! Patria către maghiari strigat-a: E timpul pentru luptă să fiți gata!“). La finalul zilei, programul în douăsprezece puncte, printre care și unirea Ungariei cu Transilvania, a fost acceptat de către Parlament și de Curtea de la Viena.
Această zi ar urma să devină, în preajma a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor Românilor, Ziua maghiarilor din România!
A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o ignorare flagrantă și vinovată a memoriei istorice a românilor, pentru care Unitatea națională și de limbă a constituit busola istorică în toate momentele de restriște sau de bucurie colectivă.
A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România este un gest iresponsabil în perspectiva menținerii păcii sociale interne, exemplară în țara noastră, în condițiile în care drepturile minorităților de aici depășesc normele europene în materie.
A vota ziua de 15 martie ar însemna o anulare a eforturilor de sărbătorire firească a Centenarului unității naționale care are ca miză crucială Unirea de la 1 decembrie 1918 – clipa astrală a istoriei poporului român.
A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o încurajare tacită a revendicărilor cercurilor extremiste maghiare care au început deja o veritabilă campanie internă și internațională în perspectiva a 100 de ani de la Trianon.
Academia Română nu poate să admită că se poate întâmpla așa ceva. Nu există scuze, argumente și justificări de niciun fel. Toți vom fi judecați pentru faptele noastre, mai ales când miza acestor fapte este națională, nu individuală. Nimeni nu are dreptul să ignore Istoria unui popor.
Trimitem pe această cale apelul nostru către politicienii români, de orice naționalitate ar fi aceștia, la responsabilitate, respect și, până la urmă, la bun simț. Să nu ne uităm menirea și să nu uităm niciodată cine suntem.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

marți, 7 iulie 2015

Romania după războiul din Ucraina: amenințări și oportunități - conferinta sustinuta de Wess Mitchell, presedintele CEPA

Despre autor: 
  • A. Wess Mitchell is President and Co-Founder of the Center for European Policy Analysis (CEPA), a U.S. foreign policy institute dedicated to the study of Central Europe. At CEPA, he leads in the strategic direction of the institute, the intellectual and financial development of major programs, and the executive management of Center resources and staff. In helping to form CEPA, Mitchell has sought to reinforce Central Europe’s position in U.S. global strategy and strengthen America’s diplomatic, commercial and security relationships with key allies in the region.
  • Traducerea din textul original (engleza) a fost realizata in timp record cu sprijinul unor colaboratori carora tin sa le multumesc si pe aceasta cale. Imi asum eu, insa, in cazul in care apar mici stingacii de exprimare, orice posibila greseala. 
„Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit astăzi aici și pentru oportunitatea de a vorbi aici (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, n.n.). Doresc să mulțumesc bunului meu prieten Don Lothrop, care a fost un susținător remarcabil și un mentor al întregii noastre organizații la CEPA. Mulți dintre voi nu realizează amploarea impactului pe care Don îl are pentru țara dumneavoastră ca ambasador în Statele Unite. Don depune eforturi formidabile în a educa Guvernul SUA, think-tank-urile și comunitatea de afaceri cu privire la potențialul României și la importanța strategică a acesteia pentru Statele Unite. Don este unul dintre fondatorii Inițiativei SUA-România la CEPA, iar munca sa privind Inițiativa România One a fost o sursă de inspirație pentru noi toți la CEPA, în misiunea noastră de a reprezenta la Washington singurul think-tank dedicat promovării unei Europe Centrale înfloritoare din punct de vedere economic, stabilă geopolitic și liberă din punct de vedere politic, având legături strânse și durabile în Statele Unite.
Astăzi vreau să vorbesc despre a doua parte a misiunii CEPA: geopolitica.
În cadrul ultimelor opt luni, războiul a revenit în Europa Centrală și de Est. Cea mai mare țară din Europa de Est, o națiune suverană de 45 de milioane de oameni, ale cărei granițe au fost garantate de Marile Puteri, a fost supusă unei campanii susținute de violență de stat, destabilizare sistematică și dezmembrare, la comanda Federației Ruse. Această țară a fost invadată în mod repetat, cetățenii săi au fost uciși, teritoriul său a fost ocupat. Peste 3.000 de persoane au fost ucise. Frontierele au fost redesenate. Un avion civil a fost doborât. Iar Occidentul a intrat într-un concurs prelungit de geopolitică cu Rusia. Europa de Est a devenit, încă o dată, în timpul vieții noastre, o frontieră geopolitică și civilizațională. Iar toate acestea s-au petrecut într-o țară care se află la câteva ore de unde ne aflăm azi. O țară care împarte o frontieră de 600 de kilometri cu România.
De la începutul acestei crize, politica de securitate a Occidentului a pus accentul pe Nordul Europei Centrale, pe Polonia și pe Statele Baltice. Dar vreau să vorbesc în această după-amiază despre ce înseamnă războiul din Ucraina pentru geopolitica sud-estului Europei și, în special, ce înseamnă aceasta pentru cetățeni și pentru România ca stat.
Acesta nu este un subiect despre care discutăm foarte des. Pentru cei mai mulți, geopolitica nu este ceva la care noi, cei din Occident sau românii, în special, să fi avut destul timp să ne gândim. În ultimii 25 de ani am trăit una dintre cele mai stabile perioade din istoria omenirii. Ani de pace și prosperitate, liberi de Vechiul Haos al geopoliticii și de războiul Marilor Puteri.
Europa Centrală a fost simbolul suprem al acelei prosperități: această regiune s-a bucurat de o siguranță, de o acumulare de bogăție și de o libertate politică mai mare decât în orice moment în cei 1.000 de ani de istorie. În ultimul sfert de secol, România a trecut de la stadiul uneia dintre cele mai nenorocite și mai asuprite națiuni captive ale Blocului Sovietic la democrația cea mai de succes din Balcani. PIB-ul a crescut cu 150%. A atras peste 170 de miliarde de dolari în investiții străine. A atins una dintre cele mai rapide rate de creștere economică din lumea occidentală. Și a trecut prin șapte transferuri consecutive, pașnice, ale puterii în Parlament.
Succesul României a fost posibil prin curajul și ingeniozitatea cetățenilor săi. Dar a mai fost posibil și grație unui set de circumstanțe geopolitice de excepție și rare din punct de vedere istoric. Timp de 25 de ani, pentru prima dată în istoria modernă, România nu s-a confruntat cu o amenințare militară venită din partea unei puteri din afară. Aceasta a avut un acord de securitate cu cea mai puternică națiune de pe pământ. Și a avut parte de influența modernizatoare și reformatoare a celui mai mare bloc comercial din lume.
Acest set de condiții a creat un fel de moment „Goldilocks” pentru toată Europa Centrală, care a permis țărilor din această regiune să se vindece de rănile comunismului și să se concentreze pe construirea capitalului uman, a instituțiilor politice și a economiilor deschise ale statelor europene moderne. Nici o națiune nu merita această oportunitate mai mult decât România, victima statului polițienesc condus de Ceaușescu.
Momentul de după Războiul Rece a permis României o suspendare a legilor normale ale geografie și ale puterii care au dominat cea mai mare parte a istoriei sale și care au supus-o pe ea și pe vecinii săi la ceea ce Churchill a numit „torturile pe care poeții vechi și teologii le rezervă damnaților”.
Într-o măsură chiar mai mare decât Polonia, România a reușit să uite de dictatele strategice și diplomatice. A muncit din greu pentru a intra în NATO. A adus contribuții operațiunilor conduse de SUA în Afganistan. Dar nu a fost nevoie să-și facă griji cu privire la nivelul de bază/fundamental al geopoliticii, acela de a asigura statul și teritoriul său împotriva unei invazii, a constrângerilor sau împotriva extincției în mâinile puterilor ostile. Securitatea teritoriului românesc, integritatea sistemului său guvernamental, stabilitatea mediului său pentru atragerea de investiții și dezvoltare – toate aceste condiții prealabile pentru succesul statului român modern au fost asigurate în numele său, în mare măsură, de puteri din exterior.
Această perioadă liniștită a istoriei a fost o mare realizare atât pentru România, cât și pentru Occident ca un întreg, care acum pot sărbători 25 de ani de la tranziția din comunism.
Dar condițiile care au făcut posibilă această vacanță de geopolitică se apropie de sfârșit.
Invazia rusească din Ucraina reprezintă o provocare directă și foarte violentă la adresa bazelor juridice și teritoriale ale securității spațiului european. Aceasta semnalează modificări ale peisajului geopolitic din sud-estul Europei care vor modifica, la rândul lor, profund și permanent, mediul extern al României în moduri care vor pune sub semnul întrebării succesul său continuu ca stat european democratic în curs de dezvoltare.
Pentru prima dată în această generație, România are un prădător în ecosistemul său. Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a reapărut ca un stat nemulțumit din punct de vedere teritorial, capabil militar și ideologic antioccidental, cu capacitățile și intențiile de a răsturna soluționarea post-1991 în vecinătatea sa. Războiul din Ucraina arată că Rusia este dispusă să joace acest rol, folosind nu doar tactici de subversiune, luare de mită și intimidare, ci și prin utilizarea forței militare împotriva vecinilor săi.
În multe feluri, Vladimir Putin este deja în război cu Occidentul și câștigă. Nu a întâmpinat nimic în răspunsul națiunilor occidentale care să-l descurajeze să folosească aceleași tehnici pentru a teroriza, a destabiliza și a rearanja alte state de-a lungul frontierei de est a Europei.
Renașterea Rusiei vine într-un moment de slăbiciune pentru Occident, atunci când Pax Occidentalis înseamnă din ce în ce mai puțin pentru România. SUA sunt un aliat prin tratat al României; sunt și vor rămâne ferm angajate în apărarea sa. Dar natura influenței Americii în Europa Centrală se schimbă: bugetele noastre de apărare sunt în scădere, presiunile strategice de gestionare a mai multor regiuni la nivel mondial sunt în creștere și, teoretic, pe orice plan, iar influența Americii în sud-estul Europei este înlocuită de alte puteri.
În același timp, motoarele tradiționale de integrare occidentală încetinesc. Criza din Ucraina a demonstrat limitele capacității UE de a exporta modelul său de guvernare în spațiile în litigiu împotriva voinței unei Rusii determinate fără a poseda elementele tradiționale ale puterii geopolitice. Agenda de reforme a stagnat în multe țări din UE. Populismul și naționalismul sunt în creștere în sud-estul Europei, iar euroscepticismul este în creștere.
Aceste evenimente nu se petrec în vid. Trăim într-o perioadă de transformări globale extraordinare. Puterile în ascensiune și cele revizioniste testează capacitatea de rezistență a ordinii occidentale. Forme hibride de autoritarism sunt în creștere. Tacticile beligerante ale lui Vladimir Putin în Crimeea sunt reflectate de agresiunea maritimă a Chinei în Marea Chinei de Sud. Niciodată n-a mai fost astfel contestată puterea Americii, și nici rivalii atât de numeroși. Bazele lumii de după Războiul Rece se cutremură/se zdruncină în jurul nostru.
Acum, o mulțime de români ar putea asculta toate acestea și ar putea spune: “Sigur, lucrurile par instabile. Ucraina este o tragedie. UE este o harababură. SUA au problemele lor din Asia. Dar România este în NATO. Avem articolul 5. Avem trupe americane pe teritoriul românesc. Avem o economie de succes și un sector energetic în plină expansiune. Acum nu este momentul să-i perturbăm pe investitori cu geopolitica. Vom crește costurile apărării cu câteva puncte zecimale, dar, în cele din urmă, criza va dispărea și ne vom putea întoarce la afacerile noastre”.
Aceasta este o imagine tentantă, dar e iluzorie. Cred că, în anii următori, geopolitica de modă veche va începe să afecteze România în moduri care ar putea prezenta probleme grave pentru dezvoltarea sa economică și politică internă. Bazându-mă pe tendințele regionale actuale, văd cinci riscuri emergente cu care este probabil ca România să se confrunte:
• Riscul unei frontiere militare reactivate pe frontul estic: avansarea continuă a Rusiei în sudul Ucrainei pune o presiune directă asupra României. În anii următori, România trebuie să se aștepte la frecvente încălcări ale spațiului său aerian din partea forțelor ruse, la hărțuire maritimă a navelor și platformelor din Zona Economică Exclusivă a României și la o mai mare agitație în Republica Moldova și Transnistria.
• Riscul de a remilitariza Marea Neagră: Anexarea Crimeii pune Rusia în poziția de a perturba dezvoltarea energetică maritimă și economică a României. Patruzeci de procente din resursele energetice din ZEE a României fac acum obiectul unei dispute juridice declanșate de Rusia, pe baza revendicărilor vechii frontiere ucrainene. Până și o atacare fără succes a hotărârii din 2009 a Curții Internaționale de Justiție ar putea schimba climatul de risc pentru dezvoltarea sectorului energetic în spațiul Mării Negre și să împiedică planurile României pentru independența energetică până în 2020.
• Riscul de incertitudine economică regională: Investitorii nu agreează războaiele. Comunitatea Europeana a prosperat din punct de vedere economic, deoarece două decenii de stabilitate au făcut din aceasta un loc sigur în rândul piețelor globale emergente. Dacă se pierde această stabilitate, veți pierde mai mult din baza necesară creșterii în viitor decât vă dați seama. Este exact ceea ce un raport recent al BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) a avertizat că se va întâmpla în CE în cazul în care criza din Ucraina se va întinde pe durata unui al doilea an.
• În al patrulea rând, riscul naționalismului regional resuscitat/reînviat : Pentru prima dată după 1940, Războiul din Ucraina a reintrodus în CEE revizionismul etnic teritorial. Naționaliștii iredentiști din Transnistria până în Transcarpatia și în Transilvania au luat act de anexarea Crimeii și sunt încurajați în mod activ de Vladimir Putin și Alexandr Dughin.
• Riscul de cooptare prin corupție: România este un „stat câmp de luptă” al Balcanilor. Intensificarea concurenței geopolitice crește atractivitatea sa ca țintă pentru puteri străine, care s-ar putea folosi de corupția din sistemul său politic ca de o breșă în securitatea națională.
În toate direcțiile în jurul României, ordinea Euro-Atlantică este în retragere. La est, o națiune suverană a fost invadată pentru a împiedica apropierea acesteia de UE; la vest, liderul ales în mod democratic în Ungaria a declarat moartea democrației liberale; la sud, un stat membru NATO/UE a fost cooptat de bani rusești și de propria guvernare defectuoasă într-o asemenea măsură încât este pe punctul de deveni un stat virtual capturat.
În acest context, România nu mai poate presupune că condițiile externe benigne, care i-au permis să prospere în ultimii 25 de ani, vor continua la nesfârșit. Ea nu mai poate presupune că nu se va confrunta cu o amenințare externă a intereselor sale sau chiar a teritoriului propriu; că un aliat din exterior va reuși să ofere stabilitatea mediului înconjurător; sau că puteri din afara nu vor folosi vulnerabilitățile României ca arme strategice împotriva sa.
Acestea sunt riscuri de care România nu a trebuit să își facă griji în mod semnificativ timp o lungă perioadă a vieții noastre. În stadiul său actual de tranziție, pericolul pe care îl prezintă pentru România este frânarea dezvoltării – pericolul că un mediu extern neospitalier va încetini sau va împiedica creșterea economică ori consolidarea politică a României într-un moment de răscruce în evoluția sa postcomunistă.
Dacă acest lucru sună exagerat, luați în considerație România interbelică: o țară mare, cu resurse naturale din belșug, care a fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post-1919 și unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, după SUA. Despre Constituția României din 1923 s-a susținut că este un „model de idealuri democratice liberale”. În termen de o generație, acest prim experiment al democrației românești a eșuat. Mediul strategic s-a schimbat. Liderii români au sustras resurse de stat și au pierdut încrederea poporului. Investitorii din Vest au dispărut. Puteri revizioniste au umplut vidul astfel creat. Românii au renunțat la democrație. Capturarea statului a survenit rapid, atât din exterior, cât și din interior.
Nu aceasta va fi soarta României din vremurile noastre. Nu suntem în 1930, iar România modernă a construit baze solide pentru un stat de succes. Dar, de asemenea, România nu va putea să se comporte strategic ca și cum am fi încă la începutul anilor 2000. Împrejurimile geopolitice se schimbă, iar România va trebui să se adapteze dacă dorește să reușească.
Într-o măsură mai mare decât în trecut, România va trebui să joace un rol direct în asigurarea condițiilor externe care îi garantează succesul economic și politic. Acestea includ premisele strategice fundamentale ale statului român: limitarea prezenței militare rusești la est de Nipru; menținerea Mării Negre ca spațiu economic deschis; înfrânarea revizionismului din bazinul dunărean; menținerea unei alternative strategice vestice în PSS.
Navigarea în acest nou mediu va necesita cel puțin trei lucruri din partea României, lucruri despre care nu era cazul să discutăm în primele etape ale erei post-Război Rece.
În primul rând, România va trebui să aibă capacitatea fizică de a modela mediul său extern.
• Condiția prealabilă a oricărei strategii viitoare românești este un efectiv militar capabil, modern. Astăzi, Armata română este foarte respectată în România și în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, ea reflectă, de asemenea, realitățile strategice de după Războiul Rece: bugete mici, o preocupare cu misiuni în alte zone, cum ar fi ISAF, și o prioritizare a personalului în concordanță cu aptitudinile lui.
• Unele forțe din România de azi folosesc același echipament din 1988, când eu eram în clasa a cincea și România era încă semnatară a Tratatului de la Varșovia. Programul de modernizare pe care România l-a început în 2007 a stagnat. Din 85 de achiziții planificate, Armata română a finalizat 15.
• Acest lucru ar fi justificabil pentru un stat mic. Dar România nu este un stat mic; nu este Bulgaria sau Ungaria. România este al doilea cel mai mare stat NATO de frontieră, ancora flancului de sud-est al NATO și, alături de Polonia, pivotul strategiei Vestului pentru toată această regiune.
• România trebuie să-și reevalueze prioritățile de modernizare militară în lumina peisajului conflictului din Ucraina. Este nevoie de reformă și modernizare cuprinzătoare, similar cu ceea ce Polonia a început cu un deceniu în urmă. Se cer cheltuieli reduse cu personalul și punerea accentului pe aptitudinile Armatei; mai puțin accent pus pe sisteme exotice de arme și mai mult accent pus pe soluții de “area denial” (sârmă ghimpată, mine etc.) pentru a consolida efortul Europei de Sud-Est împotriva amenințărilor asimetrice în stilul Crimeii. În al doilea rând, România are nevoie de o strategie pentru transformarea succesului autorității sale naționale în autoritate regională.
• România este cel mai mare aliat al SUA într-un spațiu de 2.400 km, între Polonia și Israel. Este singura putere din zonă care are mărimea, potențialul latent și credibilitatea necesare pentru a proiecta stabilitate în sud-estul Europei.
• Strategia României pentru a face acest lucru ar trebui să se axeze pe construirea de zone cu potențial avantaj național în domeniul securității militare, al energiei și al guvernării democratice.
• Oportunitatea imediată de autoritate este in energie. Până în anul 2020, România ar putea produce mai mult gaz decât consumă ea și Republica Moldova împreună. Aceasta este o veste bună pentru CE, dar României îi lipsește o strategie pe termen lung pentru exploatarea în mod sistematic a acestei oportunități.
• O strategie energetică regională românească ar depăși actuala încurajare a producției offshore și onshore. Ar fi nevoie de măsuri luate acum pentru a atinge un nivel de producție durabil și exportabil la nivel regional. Aceasta ar aborda vulnerabilitățile din infrastructură, ar accelera liberalizarea pieței energetice, ar crea responsabilitate din partea statului și ar crea obstacole în calea achiziției de active strategice de către Rusia și China.
În al treilea rând, România trebuie să reușească ca democrație. Nu doar să reușească, ci să reușească în mod vizibil.
• Securitatea națională și guvernarea sunt strâns legate. Acest lucru este valabil în toate țările – inclusiv în Statele Unite ale Americii.
• Diferența în cazul României este că mizele sunt mai mari aici. Trăiți într-un mediu ostil. Tocmai pentru că jucați un rol crucial în succesul Occidentului în această regiune sunteți o țintă pentru forțele din exterior – fie ea Rusia sau China – care ar folosi procesul neterminat al tranziției voastre democratice împotriva voastră. Sistemul vostru imunitar trebuie să fie chiar mai puternic decât cel al altor state.
• Capacitatea României de a depăși corupția este indisolubil legată de succesul sau de eșecul nu doar ca democrație, ci ca stat. Pretindeți conducătorilor dumneavoastră o guvernare mai bună – săli de judecată transparente, urmărirea penală în caz de mită, insistarea asupra integrității și transparenței în spațiul public este unul dintre cele mai patriotice lucruri pe care românii de rând le pot face.
Tema comună în toate aceste domenii este conducerea (leadership).
Vladimir Putin și Viktor Orban au invocat diferite versiuni ale aceleiași tezei: ordinea democratică pe care am construit-o în Europa Centrală după 1989 a fost temporară – că aceasta poate fi contestată și chiar înlocuită dacă suntem dispuși să încălcăm regulile, fie că se utilizează bani murdari, tancuri sau urne de vot.
Succesul României este contra-dovada esențiala a acestei teze. România este o dovadă că idealurile și instituțiile occidentale „funcționează” într-un moment din istorie în care avem nevoie cu disperare de exemple de succes ale Occidentului la nivel mondial.
Gândiți-vă pentru o clipă la cum ar putea arăta viitorul României dacă aceasta ar atinge potențialul său maxim: al 6-lea stat ca mărime din Europa, cu 20 de milioane de oameni, si a treia cea mai mare rezervă de gaze în UE, toate acestea ca o democrație consolidată în inima sud-estului Europei, cu instituții stabile, un standard de trai în creștere, investiții stabile din Vest și un sector energetic în plină expansiune. Aceasta este o Românie cu viziune transatlantică, ce ar fi un exemplu puternic de stabilitate, de soluții de energie și democrație în fața vecinilor săi.
Aceasta este România de care are nevoie Occidentul, din punct de vedere strategic, în aceste vremuri. Ne așteaptă în anii următori o competiție geopolitică și ideologică globală mai crâncenă decât ne-am fi putut imagina oricare dintre noi în urmă cu 25 de ani. America va avea nevoie de aliați maturi care sunt capabili să ofere securitate regiunii lor și să modeleze succesul ordinii Vestice. Angajamentul nostru strategic și economic va fi cu atât mai mare pentru aliații care reușesc cel mai mult în aceste domenii. Cu cât România va avea mai mult succes, cu atât mai mult Statele Unite vor fi prezente în țara și în regiunea dumneavoastră.
Despre România interbelică s-a spus că a reprezentat o „stare de necesitate”. Aceasta este valabil și pentru România de astăzi. Sunteți într-o „stare de necesitate” pentru America și pentru alianța occidentală. Au fost momente în istorie când cel mai sigur lucru pentru România a fost să păstreze un profil scăzut și să acționeze ca un stat mai mic (neînsemnat) decât în realitate. Acum nu ne aflăm într-unul din acele momente. Acesta este un moment în care românii trebuie să fie subiecte mai degrabă decât obiecte ale istoriei. Un moment în care să conduceți în regiunea dvs. – în guvernare, securitate și energie – în ciuda faptului că totul în jurul vostru se mișcă în direcția opusă.
Eu cred că România este pregătită pentru acest moment. Dispuneți de instituții mai stabile, de resurse financiare mai mari și de aliați mai buni decât dispunea statul român în perioada interbelică. Ultimii 25 de ani au oferit toate ingredientele necesare succesului dumneavoastră. Tot ceea ce aveți nevoie acum este încrederea. Alegerea este a dumneavoastră, în cele din urmă. Dar Occidentul are nevoie de România pentru a reuși, pentru viitorul vostru si pentru viitorul nostru.
Vă mulțumesc."

duminică, 1 februarie 2015

Monarhia salvează România sau o jefuieşte?!

 M-am lăsat, multă vreme, pradă îndoielilor privind abordarea acestui subiect: cum vor reacţiona „regaliştii noştri” (chiar unele instituţii ale statului, inclusiv TVR), obişnuiţi să se scrie numai de bine despre aşa-zisa Casă Regală românească (deşi un proverb românesc zice că numai despre morţi se scrie numai de bine). Sunt atâtea „case regale” în România postdecembristă în acest haos politico-democratic astfel încât te întrebi cu nedumerire, care „casă” e mai mare, cea a fostului rege sau cele ţigăneşti.
Trebuie să menţionez că nu sunt un antimonarhist. Recunosc meritul primului rege, Carol I, în evoluţia şi modernizarea ţării (dar nu exclud nici meritele deosebite ale lui  A.I. Cuza şi ale  Brătienilor), ale nepotului său, Ferdinand, al reginelor care s-au integrat climatului sufletesc românesc. Elisabeta (Carmen Sylva, ca pseudonim literar) şi Maria. Am scris şi înainte de 1989 (chiar dacă numai în treacăt). După 1990, am reeditat cartea lui G. Coşbuc, Războiul nostru pentru neatârnare povestit pe înţelesul tuturor (ediţie şi prefaţă de Andrei Gligor,  Scrisul Românesc, 1995) şi Însula Şerpilor.
Mai mult, am reeditat şi prefaţat Poveştile Peleşului, de Carmen Sylva, în 1991, în care vorbeam despre originea şi rolul casei imperiale şi regale Hohenzollern-Sigmaringen, readucând în actualitate  biografia şi creaţia reginei scriitoare: „Cu pioşenie nedisimulată faţă de limba română şi ţara sa adoptivă, regina Elisabeta [...] a privit cu interes ţăranul român, i-a studiat atent firea, limba, traiul [...]. Femeie de spirit, iubitoare de pictură şi muzică, întreţinând relaţii benefice cu artiştii vremii, amintindu-ne de energiile domniţelor noastre din trecut, aplecată spre realităţile patriei sale adoptive nu numai din complezenţă, dotată cu talent literar şi putere de muncă prea puţin obişnuită, mai ales în cazul aristocraţilor, cu o operă literară vastă, Carmen Sylva îşi are locul ei binemeritat în peisajul literar românesc. Readucerea ei în actualitate se constituie într-un act  recuperatoriu” (p. 8). Am scris despre întâlnirea istorică între regină şi M. Eminescu.
Cu gând curat, am trimis această carte fostului rege Mihai de România, la Versoix-Geneva, dar spre surprinderea mea neplăcută, după aproape şase luni primesc un răspuns anost, distant şi strict birocratic şi fără ştampilă, semnat de un oarecare Sandu. Deci, fostul rege nu s-a ostenit nici măcar să semneze această scrisoare, deşi în România a primit o educaţie aleasă, pe banii românilor (4 elevi în clasă, profesori de talie universitară etc.).
M-am bucurat când fostul preşedinte Ion Iliescu i-a permis intrarea în ţară (după o primă tentativă eşuată), faptă firească dintr-un anumit punct de vedere. Cele mai vechi state europene de cultură şi civilizaţie, Grecia şi Italia, au avut monarhii, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care le-a abolit imediat, datorită atitudinii monarhiilor respective în timpul conflagraţiei mondiale. După război, nu le-a permis să revină în ţară nici măcar urmaşilor acestora, dar să le mai dea şi averile înapoi. Chiar în Bulgaria, ţara comparabilă cu noi, fostul rege n-a venit ca ... rege, ci ca prim ministru şi a sprijinit efectiv intrarea ţării sale în structurile euroatlantice.
La noi ca la nimenea. Să urmărim evoluţia regalităţii române în timpul şi după domnia lui Ferdinand. Năstruşnicul prinţ moştenitor, Carol al II-lea, părăseşte armata română aflată în plin război (pentru care trebuia să i se aplice Legea marţială pentru dezertare) şi se căsătoreşte la Odesa cu Ioana Lambrino, încălcând şi statutul Casei Regale. Consecinţele se văd şi azi: statul român i-a asigurat o rentă viageră fostei soţii spre a pleca din ţară, cu fiul său, Carol Mircea. Urmaşul acestuia, prinţul Paul (n. la Paris, în 1948) a fost recunoscut recent de un tribund românesc ca descedent regal şi solicita ca atare averi imobiliare (inclusiv Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Bucureşti), pământ şi păduri, punându-şi ca naş al copilului său pe însuşi preşedintele în exerciţiu al României, „incoruptibilul” Traian Băsescu. Când e vorba de privilegii moştenite prin naştere, fără scrupule înainte!
Priapicul prinţ, ulterior rege, Carol al II-lea, se face remarcat şi de alte fapte „mari”: încearcă să-şi împuşte fratele, prinţul Nicolae, glonţul atingând-o pe regina Maria, care s-a interpus între ei (vezi scrisoarea reginei către fiul său, Carol al II-lea); şi-a detronat fiul, pe Mihai, şi-a umilit mama, pe europeanca regină Maria, reducându-i sprijinul financiar, lăsând-o să moară aproape în sărăcie, în străinătate, speriindu-se de popularitatea reginei şi atunci când sicriul său a fost adus în Ţară, în 1938; a dizolvat partidele politice, înfiinţându-şi propriul partid „Totul pentru ţară”. Când ţara a ajuns la ananghie, prin pierderea Transilvaniei (Diktatul de la Viena), a Basarabiei, Bucovinei şi a Ţinutului Herţa (prin Paktul Ribbentrop-Molotov), Carol al II-lea  a fost nevoit să-l elibereze, din domiciliul forţat de la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea, pe generalul Ion Antonescu. Când i s-au adus în ţară, la Curtea de Argeş, osemintele pământeşti din Portugalia, fiul său, Mihai n-a participat la ceremonie; amanta sa, Elena Lupescu, deşi îi devenise soţie cu acte, n-a fost inclusă în cripta regală..
Noul rege, Mihai a coabitat cu legionarii, a îmbrăcat chiar haina verde. În timpul războiului „sfânt”, antibolşevic, tânărul rege a fost alături de Antonescu, a mers chiar pe frontul de răsărit, a fost, deci, o colaborare benefică pentru Ţară şi monarhie.
Dar, a venit actul istoric de la 23 august 1944. Brusc, regele Mihai se întoarce împotriva mareşalului, nu preia stadiul tratativelor pe care Antonescu le purtase cu Stalin, îl arestează şi îl predă sovieticilor. La acest act, n-a fost prezent decât reprezentantul comuniştilor, Emil Bondăraş (o comunitate de circa 500-800 de persoane, prosovietică şi antinaţională). Partidele istorice, Liberalii şi Ţărăniştii, n-au participat şi nici n-au fost consultate.
În istoria noastră, prea încărcată de războaie, domnitorii şi primii doi regi au fost în fruntea oastei lor. Regele în funcţiune, Mihai, după ce l-a predat pe Antonescu şi a lăsat trupele sovietice „eliberatoare” să-şi facă de cap în România, fuge din Bucureşti tocmai în Gorj, la Dobriţa. În suita sa era şi doamna Antonescu, pe care Mihai a predat-o ca pe o valiză sovieticilor, veniţi cu un camion s-o ridice.
Dar, colaborarea Mihai-Stalin nu s-a oprit aici. A semnat, cu mânuţa lui, decretul de numire a primului ministru Petru Groza, drept pentru care a primit de la odiosul şi criminalul său aliat o decoraţie şi un avion (drept cadou). Colaborarea „fructuoasă” doar  pentru ei doi (şi dezastruoasă pentru Ţară) a mers mai departe, regele Mihai, după o scurtă şi ineficientă grevă regală, semnează toate decretele pe care le-a dorit Stalin. A semnat şi a fost în Parlament pentru legiferarea alegerilor din octombrie 1946, câştigate de partidele istorice. Regele Mihai a oficializat una din cele mai mârşave încălcări ale democraţiei. Când Stalin n-a mai avut nevoie de el, l-a aruncat la coşul de gunoi ca pe o hârtie igenică, la 30 decembrie 1947, iar bravii ofiţeri români, politicienii, preoţii şi intelectualii de marcă au înfundat temniţele bolşevice din România.
Mihai Pelin şi Romoşanu au publicat în 2006, Marele rapt regal, prin care argumentau că fostul rege n-a plecat chiar cu puţine obiecte, dovadă tablourile celebre scoase la licitaţie în străinătate (tablouri neconsemnate în lista oficială).
În străinătate, fostul rege şi-a întemeiat o familie, Dumnezeu i-a dăruit cinci fete, dar nici soţia sa, nici fetele sale, nu au vorbit şi nu vorbesc limba română. Doar Margareta, de 25 de ani de când a venit în ţară, se străduieşte s-o vorbească (spre deosebire de Raed Arafat, care şi-a însuşit aproape perfect limba română şi a făcut ceva concret pentru ţara sa de adopţie).
Nu numai că nu le-a învăţat limba ţării peste care a fost rege, dar nici nu le-a educat cum trebuie. Dovadă, Irina, arestată în SUA (stat democratic) pentru fapte ilegale. De celelalte surori, nu prea se ştiu multe.
Margareta, dornică de împăunare, a modificat, din proprie iniţiativă, Regulamentul Casei Regale, deşi, se ştie, că acest regulament se modifică doar într-un stat monarhic, de către Parlamentul ţării. Prinţul Nicolae a fost uzurpat, practică des întâlnită în familia regală românească, începând cu Carol al II-lea.
Acum câţiva ani, au venit în România, purtătorul de cuvânt şi avocatul familiei Hohenzollern-Sigmaringen, spre a oferi unele lămuriri absolut necesare privitoare la interzicerea folosirii numelui familiei regale, la „prinţul” Duda. Strict legal, spuneau ei, Mihai trebuie apelat cu „fostul rege Mihai”, iar soţia sa nu este regină pentru simplul fapt că nu s-au căsătorit când Mihai era rege.
Cu toate aceste clarificări a unor specialişti în domeniu, noi continuăm să-l slugărim ca rege, pe el şi pe fiica sa Margareta, îi dedicăm „Ora regelui” la TVR, o televiziune publică, plătită din banii noştri (emisiune datând din timpul guvernării USL!?), îi organizăm alte manifestări promonarhice, astfel încât te întrebi dacă România este republicană sau manarhică? Am avut recent un regim de tristă amintire, dar asta nu ne dă dreptul de a-l declara rege pe... fostul rege (paradoxal, Băsescu a avut dreptate în privinţa raportului Rege-Mareşal-Stalin!).
Ţara, în schimb, îi este la picioare. Nu România profundă, din fericire. I se ridică statui (La Craiova, în anul martirilor Brâncoveni, lui Mihai i s-a ridicat o statuie, între Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Universitate, el fiind considerat ctitorul acestei instituţii superioare de învăţământ, deşi Universitatea a fost înfiinţată, prin decretul lui N. Ceauşescu, la... 27 august 1965. O fundaţie craioveană a cerut familiei regale să sprijine refacerea grupului statuar „Asta-i muzica ce-mi place”, dedicat lui Carol I şi Războiului de Neatârnare, dar a fost refuzată).
Este făcut cetăţean de onoare de către diverse primării, dar el n-a onorat nicio astfel de înnobilare.
La Săvârşin, un grup de colindători au venit să-l colinde de Crăciun; i-a primit... în garajul casei „regale”. Copiii ţăranilor veniţi cu colinda nu meritau să fie primiţi nici măcar în holul „regal”. N-au sânge albastru.
La unele posturi de TV mai scapă câte o informaţie: Fostul rege a dat statul român în judecată pentru încă şase ha la Săvârşin, precum şi Ministerul Mediului pentru o mică nedreptate. Vom şti oare averea reală a familiei fostului rege Mihai şi a prinţului Paul de România? Poporul român merită să cunoască adevărul despre fostul său rege?!
Recent, la Ateneul Român a avut loc un spectacol dedicat celor 25 de ani de când „prinţesa” Margareta a venit în România, spectacol la care au participat şi oameni politici, mulţi fără coloană vertebrală, demnitari ai statului republican, dar slugarnici ai monarhiei. Pe când vom sărbători „n” ani de la primul scutec schimbat al „prinţesei”. Credeam (sau speram) că am trecut peste cultul personalităţii lui N. Ceauşescu, cu acelaşi atribute pompoase: „epoca de aur”, „geniul Carpaţilor”, „savantă de renume mondial”, rostite chiar de unii intelectuali veritabili (O. Paler, D. Popescu-Dumnezeu etc.)
În legătură cu personalitatea fostului rege Mihai, pun în dezbatere publică unele probleme:
1. S-a afirmat şi se mai afirmă încă că mareşalul a greşit trecând cu armata română peste graniţele Basarabiei, peste Nistru, războiul devenind astfel unul de agresiune. Orice om cunoaşte din istoria militară că într-un război mergi în ofensivă nu numai până la un anumit aliniament, ci până la înfrângerea duşmanului. Trecerea Nistrului a avut aprobarea regelui. De ce nu suntem acuzaţi şi după întoarcerea armelor, armata română mergând până în Munţii Tatra. Erau teritorii româneşti acolo?
2. Franţa, ţară culturală şi civilizată, şi-a decapitat ultimul monarh în 1789. Palatul Versailles a fost construit de regii Franţei. S-a pus vreodată problema ca moştenitorii acestei monarhii să revendice acest palat? La noi, cum a fost cedat Peleşul, Peleşorul şi alte mari palate? În ce condiţii?
3. De ce prinţul Charles, moştenitorul Coroanei Britanice, care ne-a popularizat pe plan mondial ţara şi oamenii ei, nu s-a întâlnit niciodată, în România, cu fostul rege?
4. la Budapesta, la 16 iunie 1989 (când încă nu căzuse niciun regim politic esteuropean, dar în culisele diplomatice internaţionale se stabilise această cădere) s-a semnat o Declaraţie între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Român, conform căreia „Transilvania a fost un spaţiu de complemeritate şi trebuie să devină un model în pluralism cultural şi religios [...] Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea Universităţii maghiare din Cluj”. Am auzit cu toţii de aceste demersuri în ultimii 25 de ani, în fruntea acesteia fiind Laszlo Tökes. Declaraţia a fost trimisă la BBC, la 18 iunie 1989, apoi prin „Europa liberă” şi „Vocea Americii”. Cei şase români semnatari sunt: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea), M. Korne, I. Vianu, Dinu Zamfirescu, ulterior fiind semnată şi de Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, E. Ionescu, Monica Lovinescu, Vladimir Tismăneanu, Doru Braia etc. Spre cinstea sa, Ion Raţiu a scris în Românul liber din 9 sept. 1989: „Declaraţia a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român. E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii”. Pentru această declaraţie, Ion Raţiu a fost marginalizat chiar de propriul său partid sau de Convenţia Democrată, în timp ce semnatarii sunt consideraţi mari patrioţi şi ne dau lecţii de patriotism şi moralitate.
Dar, gravitatea cea mai mare o constituie semnătura fostului rege Mihai pe această Declaraţie, la 4 iulie 1989, iar comunicatul de presă al Casei Regale consemnează că acest act „exprimă convingerile sale [ale lui Mihai, n.n.] privind relaţiile între popoarele român şi maghiar”. „Inconştienţă sau trădare” se arată nedumerit reputatul istoric Al. Amititeloaie, comunicând şi comentând această Declaraţie (revista Lumea, nr. 6, 2014, p. 84-91).
De ce n-a fost popularizată această Declaraţie în perioada postdecembristă? De ce fostul rege Mihai n-a făcut nicio referire? De ce aceşti semnatari s-au plimbat/sau se plimbă în spaţiul public scris şi audiuovizual, influenţând opinia românească? Dacă este considerat act de trădare, ce pedeapsă se cuvine?
Sunt multe întrebări fără răspuns. Ex-regele nu se lasă intervievat (un istoric ar scoate o carte dintr-o astfel de convorbire).
În epoca contemporană, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, monarhiile au dispărut sau au un rol pur decorativ. Chiar monarhia britanică face eforturi spre a-şi menţine supremaţia.
Dar la noi, ca la nimenea. Vrem întoarcerea unei monarhii care a coabitat forţat şi lamentabil, timp de trei ani şi jumătate, cu puterea bolşevică de la Bucureşti şi Moscova.

Tudor Nedelcea